Codul de etică

Codul de etică

Codul de etică ICF constă din cinci părți principale:

  1. Introducere
  2. Definiții importante
  3. Valorile fundamentale și principiile etice ale ICF
  4. Standardele etice
  5. Angajament
1. Introducere

Codul de etică ICF descrie valorile fundamentale ale International Coaching Federation (Valorile fundamentale ale ICF), principiile și standardele etice de conduită pentru toți Profesioniștii ICF (consultați definițiile). Respectarea acestor standarde etice de conduită ale ICF reprezintă prima dintre competențele fundamentale de coaching ale ICF (Competențele fundamentale ale ICF). Aceasta este: „Dă dovadă de etică în practică: înțelege și aplică în mod consecvent principiile etice și standardele de coaching.”

Codul de etică al ICF servește la menținerea integrității ICF și a profesiei de coaching la nivel global astfel:

  • Stabilește standardele de conduită în acord cu valorile fundamentale și cu principiile etice ale ICF.
  • Îndrumă şi modelează din punct de vedere etic reflecția, formarea profesională și luarea deciziilor.
  • Arbitrează și menține standardele de coaching ale ICF prin procesul de Examinare a conduitei etice ICF (ECE)
  • Asigură baza de instruire etică ICF în cadrul programelor acreditate de ICF

Codul de etică ICF se aplică atunci când Profesioniștii ICF acționează în această calitate, în orice interacțiune asociată coaching-ului, indiferent dacă s-a stabilit sau nu o Relație de coaching (consultați definițiile). Acest Cod definește obligațiile etice ale Profesioniștilor ICF, în diversele lor roluri, cum ar fi: coach, supervizor de coach-i, mentor coach, trainer sau student în coaching, sau cu funcții de conducere în cadrul ICF, precum și Personal auxiliar (consultați definițiile).

Deși procesul de Examinare a conduitei etice ICF (ECE) se aplică numai Profesioniștilor ICF, așa cum prevede Angajamentul, şi Personalul ICF se angajează la rândul său să aibă o conduită etică și să respecte Valorile fundamentale și Principiile etice care stau la baza prezentului cod de etică ICF.

Încercarea de a desfășura o activitate în mod etic presupune faptul că membrii se vor confrunta în mod inevitabil cu situații care necesită răspunsuri la chestiuni neașteptate, soluționarea unor dileme și rezolvarea de probleme. Scopul acestui Cod de etică este să sprijine persoanele vizate de Cod, ghidându-le în cunoașterea diverșilor factori etici care ar putea fi luați în considerare și ajutându-le să identifice moduri alternative de abordare a comportamentului etic.

Profesioniștii ICF care acceptă Codul de etică depun eforturi să aibă un comportament etic, chiar și atunci când acest aspect presupune luarea de decizii dificile sau acte de curaj.

2. Definiții importante
  • „Client” — persoana sau echipa/grupul care beneficiază de coaching, coach-ul care beneficiază de mentorat sau supervizare sau coach-ul ori studentul care participă la cursuri de formare profesională.
  • „Coaching” — parteneriat cu Clienții într-un proces creativ și de stimulare a gândirii care îi inspiră să își maximizeze potențialul profesional și personal.
  • „Relație de coaching” — relație stabilită între Profesionistul ICF și Client(Clienți)/Sponsor(i) în baza unui acord sau contract care definește responsabilitățile și așteptările fiecărei părți.
  • „Cod” — Codul de etică ICF
  • „Confidențialitate” — protecția tuturor informațiilor obținute în contextul angajamentului de coaching, cu excepția cazului în care se acordă un consimțământ de divulgare.
  • „Conflict de interese” — situație în care un Profesionist ICF deține mai multe interese, atunci când slujirea unui interes acționează contrar sau este în conflict cu un alt interes. Acestea pot fi interese financiare, personale sau de altă natură.
  • „Egalitate” — situație în care toate persoanele au parte de incluziune, acces la resurse și oportunități, indiferent de rasă, etnie, origine națională, culoare, gen, orientare sexuală, identitate de gen, vârstă, religie, statut de imigrant, dizabilitate mintală sau fizică, precum și alte criterii de diferențiere între persoane.
  • „Profesionist ICF ” — persoane care acționează în calitate de Membru ICF sau Acreditat ICF, în roluri care includ (fără a se limita la acestea): coach, supervizor de coach-i,  mentor coach, trainer de coach-i și student în coaching
  • „Personal ICF ” — personalul auxiliar ICF contractat de organizație, care prestează servicii profesionale administrative și de management în numele ICF.
  • „Coach intern” — persoană angajată în cadrul unei organizații, cu normă întreagă sau parțială, care oferă servicii de coaching angajaților respectivei organizații.
  • „Sponsor” — entitatea (inclusiv reprezentanții acesteia) care plătește și/sau stabilește ori definește serviciile de coaching care urmează a fi prestate.
  • „Personal auxiliar” — persoanele care lucrează pentru Profesioniștii ICF pentru a veni în sprijinul Clienților.
  • „Egalitate sistemică” — egalitate de gen, egalitate de rasă și alte forme de egalitate instituționalizate ca parte a eticii, valorilor fundamentale, politicilor, structurilor și culturilor comunităților, organizațiilor, națiunilor și societății.
3. Valorile fundamentale și principiile etice ale ICF

Codul de etică ICF se bazează pe Valorile fundamentale ICF și acțiunile care decurg din acestea. Toate valorile au importanță egală și se completează reciproc. Aceste valori sunt aspiraționale și trebuie folosite ca modalitate de înțelegere și interpretare a standardelor. Este de așteptat ca toți Profesioniștii ICF să prezinte și să promoveze aceste Valori în toate interacțiunile lor.

4. Standardele etice

Următoarele standarde etice se aplică activităților profesionale ale Profesioniștilor ICF:

Secțiunea I Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:
1. Explic și mă asigur că, înaintea sau în cadrul primei întâlniri, Clientul(Clienții) și Sponsorul(Sponsorii) meu(mei) de coaching înțeleg natura și valoarea potențială a activității de coaching, natura și limitele confidențialității, angajamentele financiare, precum și orice alte condiții ale contractului de coaching.

  1. Închei un acord/contract cu Clientul(Clienții) și Sponsorul(Sponsorii) meu(mei) privind rolurile, responsabilitățile și drepturile tuturor părților implicate, anterior inițierii serviciilor.
  2. Mențin cele mai stricte niveluri de confidențialitate cu toate părțile, așa cum au fost convenite. Cunosc și mă angajez să respect toate legile în vigoare privind datele cu caracter personal și comunicarea acestora.
  3. Înțeleg clar modul în care circulă informațiile între toate părțile implicate în toate interacțiunile de coaching.
  4. Am acorduri clare cu Clienții și Sponsorii sau părțile interesate cu privire la condițiile în care informațiile nu vor rămâne confidențiale (de ex.: activitate ilegală, dacă legislația prevede acest lucru, ca urmare a unei decizii judecătorești sau citații valabile; risc iminent sau potențial de autovătămare sau de vătămare a altor persoane; etc.). Atunci când am motive rezonabile să cred că se aplică una dintre situațiile de mai sus, pot fi nevoit(ă) să informez autoritățile relevante.
  5. Când lucrez în calitate de Coach intern, gestionez conflictele de interese existente sau potențiale cu Clienții sau Sponsorul(Sponsorii) mei de coaching prin intermediul acordului(rilor) de coaching și dialog permanent. Acest aspect include modul de abordare a rolurilor în organizație, responsabilitățile, relațiile, evidențele, confidențialitatea, precum și diversele cerințe de raportare.
  6. Păstrez, stochez și elimin toate evidențele, inclusiv fișierele și comunicările electronice, create pe parcursul interacțiunilor mele profesionale, într-o manieră care promovează confidențialitatea, securitatea și intimitatea și se conformează legilor și contractelor în vigoare. În plus, urmăresc să utilizez în mod corespunzător noile tehnologii în curs de dezvoltare care se folosesc în cadrul serviciilor de coaching (servicii de coaching asistate-de-tehnologie) și să cunosc modul în care li se aplică diversele standarde etice.
  7. Acord atenție indiciilor potrivit cărora ar putea exista o modificare a valorii dobândite din relația de coaching. În acest caz, modific relația sau încurajez Clientul(Clienții)/Sponsorul(Sponsorii) să caute un alt coach, un alt profesionist sau să folosească o altă resursă.
  8. Respect dreptul tuturor părților de a înceta relația de coaching în orice moment, pe parcursul procesului de coaching, indiferent de motiv, sub rezerva prevederilor contractuale.
  9. Sunt receptiv la implicațiile derulării mai multor contracte și relații simultane cu același(aceiași) Client(Clienți) și Sponsor(Sponsori) în vederea evitării situațiilor de conflict de interese.
  10. Cunosc și gestionez în mod activ orice diferență de autoritate sau statut dintre Client și mine care ar putea fi cauzată de aspecte culturale, relaționale, psihologice sau contextuale.
  11. Îmi înștiințez Clienții în eventualitatea primirii unei compensații sau a altor beneficii pentru recomandarea Clienților mei către terțe părți.
  12. Asigur o calitate consecventă a procesului de coaching, indiferent de valoarea sau forma compensației convenite, în cadrul tuturor relațiilor.
Secțiunea a II-a — Responsabilitatea privind practica și performanța

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Respect Codul de etică ICF în cadrul tuturor interacțiunilor mele. Când devin conștient(ă) de o posibilă încălcare a Codului de către mine sau recunosc un comportament lipsit de etică la un alt Profesionist ICF, aduc problema în atenția celor implicați, într-un mod respectuos. Dacă această acțiune nu rezolvă problema, o trimit spre soluționare unei autorități abilitate (de ex.: ICF Global).
  2. Solicit Personalului auxiliar să respecte Codul de etică ICF.
  3. Mă dedic excelenței prin dezvoltare continuă, personală, profesională și etică.
  4. Îmi recunosc propriile limitări sau circumstanțe care îmi pot afecta, pot intra în conflict sau interfera cu performanța mea de coaching sau relațiile mele profesionale de coaching. Voi solicita sprijin pentru a stabili măsura care trebuie luată și, dacă este necesar, voi solicita prompt consiliere profesională. Poate surveni chiar suspendarea sau încetarea relației(relațiilor) mele de coaching.
  5. Soluționez orice conflict de interese existent sau potențial abordând chestiunea împreună cu părțile relevante, solicitând asistență profesională sau suspendând temporar ori încetând relația profesională.
  6. Respect intimitatea Membrilor ICF și folosesc informațiile de contact ale Membrilor ICF (adrese de e-mail, numere de telefon, etc.) numai în maniera autorizată de ICF sau Membrul ICF în cauză.
Secțiunea a III-a — Responsabilitatea privind profesionalismul

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Îmi prezint cu acuratețe calificările în coaching, nivelul de competență, expertiză, experiența, formarea în coaching, atestatele și acreditarea mea ICF.
  2. Fac afirmații verbale și scrise adevărate și corecte referitoare la ceea ce ofer în calitate de Profesionist ICF, ce oferă ICF, profesia de coaching și valoarea potențială a coaching-ului.
  3. Comunic şi le fac cunoscute responsabilitățile etice stabilite prin acest Cod acelora care trebuie să fie informați.
  4. Sunt responsabil de cunoașterea și stabilirea de limite clare, adecvate şi de natură culturală care determină interacțiunile, fizice sau de altă natură.
  5. Nu mă implic în relații sexuale sau romantice cu Clientul(Clienții) sau Sponsorul(Sponsorii). Voi fi mereu atent(ă) la nivelul de intimitate adecvat relației. Iau măsurile necesare pentru soluționarea situației sau anulez angajamentul de coaching.
Secțiunea a IV-a — Responsabilitatea față de societate

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Evit discriminarea, menținând echitatea și egalitatea în cadrul tuturor activităților și operațiunilor, respectând în același timp normele locale și uzanțele culturale. Aici sunt incluse, fără a se limita la acestea: discriminarea pe motive de vârstă, rasă, exprimarea genului, etnie, orientare sexuală, religie, origine națională, dizabilitate sau statut militar.
  2. Recunosc și respect contribuțiile și proprietatea intelectuală a altor persoane, revendicând numai proprietatea asupra propriilor mele materiale. Înțeleg că nerespectarea acestui standard poate atrage obligația de a plăti despăgubiri unei terțe părți.
  3. Sunt corect(ă) și îmi desfășor activitatea conform standardelor științifice recunoscute, liniilor directoare aplicabile și limitelor propriilor competențe atunci când desfășor activități de cercetare sau prezint rezultatele acestora.
  4. Sunt conștient(ă) de impactul meu și al clienților mei asupra societății. Aplic mai degrabă principiul „să fac bine” decât „să evit răul”.
5. Angajamentul etic al Profesionistului ICF

În calitate de Profesionist ICF, în conformitate cu standardele Codului de etică ICF, recunosc și sunt de acord să îmi îndeplinesc obligațiile de natură etică și legală față de Clientul(Clienții) meu(mei) de coaching, Sponsorul(Sponsorii) meu(mei), față de colegi și publicul general.

În cazul în care încalc orice prevedere a Codului de etică ICF, sunt de acord ca ICF, la latitudinea sa, să mă tragă la răspundere pentru aceste fapte. De asemenea, sunt de acord că răspunderea mea față de ICF pentru orice încălcare poate include sancțiuni, cum ar fi un stagiu suplimentar obligatoriu de training de coaching sau altă formă de instruire ori pierderea calității de membru ICF și/sau a acreditării mele ICF.

Pentru informații suplimentare privind procesul de Examinare a conduitei etice (ECE), inclusiv link-urile pentru depunerea unei sesizări, vă rugăm să dați clic pe butonul de mai jos.

Adoptat de Consiliul de administrație al ICF Global în septembrie 2019

Enunțuri de interpretare

Echipa de revizuire a Codului de etică ICF a redactat următoarele comentarii – enunțuri de interpretare pentru a-i ajuta pe Membrii și Acreditații ICF să înțeleagă Codul de etică ICF revizuit și să îl aplice în practică.

Enunțurile de interpretare etică (EIE) sunt puse la dispoziție pentru a sugera o varietate de factori de etică ce ar trebui avuți în vedere pentru a înțelege modalitățile alternative de abordare a comportamentului etic în contextul standardelor cuprinse în Codul de etică ICF. EIE sunt sugestive numai prin natura lor. Limbajul specific al standardului etic respectiv este folosit de Independent Review Board (IRB) atunci când desfășoară un proces de Examinare a conduitei etice (ECE) care implică standardul în cauză.

Dacă aveți comentarii sau întrebări referitoare la EIE, vă rugăm să le comunicați la adresa ethics@coachfederation.org. EIE este o resursă dinamică. Aceasta va fi actualizată în mod continuu.

Standardul 1
Secțiunea I — Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Explic și mă asigur că, înaintea sau în cadrul primei întâlniri, Clientul(Clienții) și Sponsorul(Sponsorii) meu(mei) de coaching înțeleg natura și valoarea potențială a activității de coaching, natura și limitele confidențialității, angajamentele financiare, precum și orice alte condiții ale contractului de coaching.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 1

Acest standard invită profesionistul ICF să nu presupună că sponsorii sau clienții înțeleg natura interacțiunii de coaching. Aceasta înseamnă că trebuie explicată într-o întâlnire anterioară sau în momentul începerii procesului. Interviul inițial oferă oportunitatea să se clarifice așteptările în ceea ce privește posibilitățile și beneficiile coaching-ului și să fie corectate, dacă este necesar.

Conform definiției ICF a coaching-ului, și anume că reprezintă un parteneriat cu clientul, Profesionistul ICF trebuie să explice verbal tuturor părților interesate (client, sponsor și alte părți implicate) detaliile angajamentului de coaching și conținutul articolelor din acordul de coaching care urmează a fi semnat/convenit. Astfel, toate părțile interesate au posibilitatea să adreseze întrebări și să înțeleagă pe deplin drepturile și responsabilitățile care le revin, anterior semnării acordului de coaching.

Profesioniștii ICF pot folosi unul dintre cele două modele de acord de coaching din Ghidul membrilor ICF (accesați link-ul de mai jos, după ce v-ați autentificat pe website-ul ICF ca membru) ca material pentru această întâlnire inițială dacă nu au deja un acord standard propriu, pentru a se asigura că sunt incluse toate articolele acordului de coaching.

Standardul 2
Secțiunea I — Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Închei un acord/contract cu Clientul(Clienții) și Sponsorul(Sponsorii) meu(mei) privind rolurile, responsabilitățile și drepturile tuturor părților implicate, anterior inițierii serviciilor.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 2

ICF definește „Relația de coaching” drept o relație stabilită între Profesionistul ICF și Client(Clienți)/Sponsor(i) în baza unui acord/contract care definește responsabilitățile și așteptările fiecărei părți; fără un acord/contract, relația de coaching nu este acceptată ca fiind constituită.

Conform recomandărilor ICF, un acord/contract scris este cea mai bună practică și sprijină cel mai bine clientul și Profesionistul ICF. Dacă este adecvat din punct de vedere cultural, este recomandabilă încheierea unui acord/contract scris. Este important ca acordul/contractul scris să evoce, în orice moment pe parcursul relației profesionale, drepturile și obligațiile părților, indiferent de caracterul legal, atât în cazul Profesionistului, cât și al clientului și/sau al tuturor părților implicate în proces (consultați definițiile). Avantajul unui acord scris devine evident în cazul în care se recurge la o cale de atac.

Este parte a celor mai bune practici ca Profesionistul ICF să dispună de un acord standard de coaching pe care să îl modifice în funcție de necesitățile clienților/sponsorilor. De asemenea, aceasta este o oportunitate pentru ca toate părțile să clarifice natura implicării managerilor, supervizorilor, personalului RU, etc. În orice caz, acordurile/contractele de coaching vor stabili clar drepturile, rolurile și responsabilitățile clientului și sponsorului, dacă aceștia nu sunt una și aceeași persoană.

Profesioniștii ICF pot folosi unul dintre Modelele de acord de coaching din Ghidul membrilor ICF (accesați link-ul de mai jos, după ce v-ați autentificat pe website-ul ICF ca membru) ca bază de redactare a propriilor acorduri standard de coaching, pentru a se asigura că au inclus toate articolele necesare în propriul acord.

Standardul 3
Secțiunea I — Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Mențin cele mai stricte niveluri de confidențialitate cu toate părțile, așa cum au fost convenite. Cunosc și mă angajez să respect toate legile în vigoare privind datele cu caracter personal și comunicarea acestora.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 3

În cadrul relației de coaching, confidențialitatea este vitală pentru a crea un mediu propice succesului clientului. În plus, colectarea datelor cu caracter personal a devenit un aspect extrem de important în contextul noilor tehnologii în curs de dezvoltare.

Normele de confidențialitate se aplică în orice situație în care un Profesionist ICF interacționează cu clienți și sponsori. Toate aspectele de confidențialitate vor fi discutate și clarificate în cadrul primei întâlniri, înaintea semnării/convenirii unui acord/contract între părți.

Confidențialitatea nu se oprește la nivelul clientului, ci se extinde la toate părțile implicate în relația de coaching, așa cum se specifică în acordul de coaching. Cele mai stricte niveluri de confidențialitate presupun faptul că Profesionistul ICF dispune de un set de bune practici, inclusiv:

  • politică extinsă privind confidențialitatea la nivel personal/de companie (o înțelegere, scrisă sau sub altă formă, conform căreia toate informațiile despre și comunicările cu clientul vor fi păstrate confidențiale atât cele anterior angajării de către client, cât şi pe durata relației de coaching și ulterior încheierii relației);
  • politici privind păstrarea documentelor (stocare fizică în siguranță, stocare în sistem „cloud” în siguranță etc.);
  • instruirea personalului sau a personalului auxiliar (inclusiv asistenții virtuali) privind importanța menținerii confidențialității absolute a tuturor chestiunilor legate de clienți;
  • Păstrarea confidențialității stricte se aplică tuturor părților și include întreaga tehnologie, stocarea externă, platformele aplicațiilor, software-ul și rețelele de socializare deținute/operate de terți (și anume telefoane mobile, computere, tablete, etc.).

Profesioniștii ICF se vor asigura că documentația lor asociată procesului de coaching este protejată în vederea garantării confidențialității și conformă cu normele de protecție a datelor din domeniu. Acest aspect se aplică îndeosebi utilizării de medii și mijloace de comunicare digitale. Profesioniștii ICF se vor asigura că au acces la consultanță juridică pentru a consulta RGPD (Regulamentul General privind Protecția Datelor) al Uniunii Europene sau reglementări similare din alte domenii.

Profesioniştii ICF vor ţine cont că notele, mesajele, mesajele text păstrate pe un computer deținut de companie, o platformă accesibilă companiei, un serviciu e-mail deținut de companie sau un telefon mobil deținut de companie sunt proprietatea companiei și, prin urmare, nu sunt confidențiale. Cu excepția cazului în care se stabilește altfel în acordul de coaching, coach-ii angajați sau contractați la nivel intern trebuie să înțeleagă clar faptul că resursele și echipamentele IT deținute de organizație pot oferi acesteia (organizației) drepturi depline de accesare a informațiilor și comunicărilor care erau considerate private.

Standardul 4
Secțiunea I — Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Înțeleg clar modul în care circulă informațiile între toate părțile implicate în toate interacțiunile de coaching.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 4

Profesioniștii ICF se vor asigura că toate persoanele implicate în procesul de coaching sunt de acord, fără echivoc, cu momentul, modul, conținutul și căile de comunicare a informațiilor de coaching, inclusiv informațiile confidențiale.

Normele de confidențialitate trebuie să fie clare pentru toți participanții înaintea inițierii procesului de coaching. Acestea ar putea necesita o reclarificare ulterioară pentru părțile implicate în orice moment al procesului. De asemenea, este important să se clarifice cadrul și procedurile de comunicare a eventualelor rapoarte, evaluări și rezultate ale testelor efectuate.

În multe țări, acordurile scrise prevalează în fața celor verbale și sunt considerate cea mai bună practică. Profesioniștii ICF vor ține cont de uzanțele culturale locale și, chiar și în cazul unui acord verbal, se vor asigura că toate părțile implicate înțeleg clar condițiile de transmitere/partajare a informațiilor.

Standardul 5
Secțiunea I — Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Am acorduri clare cu Clienții și Sponsorii sau părțile interesate cu privire la condițiile în care informațiile nu vor rămâne confidențiale (de ex.: activitate ilegală, dacă legislația prevede acest lucru, ca urmare a unei decizii judecătorești sau citații valabile; risc iminent sau potențial de autovătămare sau de vătămare a altor persoane; etc.). Atunci când am motive rezonabile să cred că se aplică una dintre situațiile de mai sus, pot fi nevoit(ă) să informez autoritățile relevante.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 5

În profesia de coaching, confidențialitatea nu este numai o calitate, ci și o așteptare. Coach-ii dețin o poziție unică și puternică, deoarece persoanele și organizațiile le împărtășesc și le încredințează informații sensibile și personale. Orice persoană care comunică cu un coach trebuie să se simtă în siguranță pentru a se deschide total și să nu aibă nicio îndoială că informațiile comunicate coach-ului sunt protejate. Prin urmare, un coach trebuie să untilizeze un standard foarte ridicat de confidențialitate în cadrul tuturor interacțiunilor:

  • la comunicarea informațiilor înaintea angajării coach-ului;
  • când informațiile sunt transmise sau aflate în mod intenționat sau altfel
  • în orice moment pe parcursul relației de coaching
  • în orice moment ulterior încheierii relației de coaching

Un coach poate divulga informații confidențiale în următoarele situații:

  • din motive prevăzute de lege (Profesioniștii ICF trebuie să se asigure că știu detaliile legislației locale):
    • atunci când o persoană a lansat o amenințare credibilă de autovătămare sau de vătămare a organizației sau a altor persoane;
    • atunci când coach-ul este obligat prin ordin judecătoresc sau citație (Coach-ii nu au obligații de confidențialitate în instanță, ceea ce înseamnă că, în cazul în care coach-ilor li se solicită informații, aceștia trebuie să le furnizeze. Acest aspect diferă în cazul medicilor și psihiatrilor, precum și alte câteva profesii.)
  • din motive definite prin contract cu clientul sau cu clientul și sponsorul:
    • când acordul de coaching permite acest lucru;
    • când acordul de sponsorizare permite acest lucru și clientul este de acord;
    • atunci când coach-ul este obligat să documenteze informațiile de bază, standard despre procesul de coaching în vederea acreditării sau reacreditării coach-ului, fără divulgarea notițelor personale sau a altor informații personale. Coach-ul este responsabil de obținerea confirmării clienților pentru semnarea permisiunii din partea acestora.
    • atunci când coach-ul trebuie să vorbească despre un caz (fără a menționa numele clientului sau al sponsorului) cu mentorul coach-ului sau supervizorul său.

Profesioniștii ICF se vor asigura că știu detaliile legislației locale și vor stabili jurisdicția contractului. De asemenea, se vor asigura de existența unor experți în rețeaua lor de cunoștințe (de ex. avocați) la care vor putea apela în caz de nelămuriri.

Profesionistul ICF are datoria să se asigure că clientul cunoaște în ce situații este obligat Profesionistul ICF să încalce obligația de confidențialitate. Cea mai bună soluție este să se discute aceste aspecte înaintea începerii procesului de coaching și să se menționeze în acordul scris de coaching.
Exemplu: dacă Profesionistul ICF este un mentor coach care colaborează cu un alt coach, aceștia trebuie să specifice clar când se poate încălca obligația de confidențialitate. Mentor coach-ul sau supervizorul, în calitățile lor de susținători (consultați Standardul nr. 15), au obligația de păstrare a confidențialității.

Domeniul nostru de activitate este nereglementat și nu oferă protecție legală specială. În cazul unui conflict, contractele încheiate individual sunt judecate conform dreptului civil. Dacă acest lucru este posibil în țara dumneavoastră, încercați să încheiați o poliță de asigurare pentru servicii profesionale pentru coach-i.

În cazul coaching-ului pentru minori (copii/adolescenți), trebuie stabilită o relație suplimentară de coaching. Se presupune că aceasta se stabilește cu un Sponsor (părinți, tutori, etc.) al minorilor. Toate întrebările legate de confidențialitate trebuie să fie clarificate în același mod cu clientul și cu sponsorul.

Dacă sunteți coach intern, vă rugăm să consultați și Standardul 6.

Standardul 6
Secțiunea I – Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Când lucrez în calitate de Coach intern, gestionez conflictele de interese existente sau potențiale cu Clienții sau Sponsorul(Sponsorii) mei de coaching prin intermediul acordului(rilor) de coaching și dialog permanent. Acest aspect include modul de abordare a rolurilor în organizație, responsabilitățile, relațiile, evidențele, confidențialitatea, precum și diversele cerințe de raportare.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 6

Un coach intern poate prelua roluri de angajat al departamentului de Resurse Umane, de manager neafiliat sau manager direct, pe lângă cel de coach, sau poate fi doar coach.

Deoarece succesul coaching-ului depinde de încrederea pe care o are clientul în coach, se recomandă ca în momentul desemnării unui coach intern să se semneze un acord de confidențialitate între companie și coach-ul intern, care să prevadă ce informații sunt transmise și cui, când și cum se transmit, precum și ce informații nu se vor divulga.

Vor fi avute în vedere normele interne de confidențialitate, informațiile din computere, drepturile unui manager de a accesa orice informații prin IT, informațiile din telefoanele companiei, rapoartele care se vor partaja/distribui.

Indiferent ce stabilește organizația, Profesioniștii ICF se vor asigura că toate părțile sunt bine informate cu privire la acord și cunosc întreaga dinamică a relației, pentru a asigura transparență, discutând în permanență despre aceste aspecte.

În calitate de coach intern, Profesionistul ICF va acorda o atenție deosebită conflictelor de interese apărute din relații de conducere anterioare, actuale sau potențial viitoare (ca în cazul organizațiilor cu structură liniară sau matriceală, sistemelor agile, etc.)

Coach-ul va identifica și va ține cont de eventuale incompatibilități între Codul de etică ICF și cultura corporativă existentă sau regulamentele interne ale companiei.

Standardul 7
Secțiunea I – Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Păstrez, stochez și elimin toate evidențele, inclusiv fișierele și comunicările electronice, create pe parcursul interacțiunilor mele profesionale, într-o manieră care promovează confidențialitatea, securitatea și intimitatea și se conformează legilor și contractelor în vigoare. În plus, urmăresc să utilizez în mod corespunzător noile tehnologii în curs de dezvoltare care se folosesc în cadrul serviciilor de coaching (servicii de coaching asistate-de-tehnologie) și să cunosc modul în care li se aplică diversele standarde etice.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 7

Mulți coachi păstrează evidențe scrise, verbale, electronice sau de altă natură privind conținutul și progresul sesiunilor de coaching. Acest standard vizează gestionarea și păstrarea cu atenție a acestor evidențe în cel mai larg sens al protejării acestor informații și, astfel, a identității clientului și sponsorului.

Evidențele reprezintă toate documentele create în contextul procesului de coaching. Acestea includ (fără limitare la) notițe scrise, fișiere, note audio sau video, adăugări în bazele de date suport sau instrumente (de ex. pentru gestionarea clienților, etc.).

Protecția datelor trebuie asigurată îndeosebi atunci când se folosesc servicii/instrumente tehnice de orice fel. Progresul tehnologic constant al acestor instrumente/platforme necesită vigilență și, dacă este nevoie, intervenții ale coach-ului.

Profesioniștii ICF se vor asigura că știu detaliile legislației locale și vor stabili jurisdicția contractului.

Trebuie să se asigure protecția datelor atunci când se folosește infrastructura clientului/companiei.

Profesioniștii ICF vor lua măsuri de securitate corespunzătoare (precum criptarea, firewall-uri cu parole, etc.) atunci când folosesc comunicațiile electronice, cum ar fi e-mail-ul, corespondența online, sesiunile de chat online, comunicațiile mobile și mesajele de tip text.

Clientul va fi informat cu privire la înregistrările scrise, electronice sau de altă natură și protecția acestora, dar nu și despre conținutul acestora. Trebuie să se obțină acordul clientului înaintea realizării de înregistrări audio sau video. Această regulă se aplică și in cazul utilizării de dispozitive cu inteligență artificială care înregistrează în mod automat sunetul dintr-o încăpere (de ex. Alexa, Siri, etc.).

Dacă se folosesc furnizori externi de servicii, trebuie să se verifice dacă gestionarea datelor și informațiilor (termenii și condițiile generale standard) de către respectivul furnizor de servicii este conformă cu cerințele de etică ale ICF.

Dacă, în pofida tuturor măsurilor de prevenție, persoane neautorizate dobândesc acces la datele sau informațiile despre clienți, aceștia trebuie să fie informați fără întârziere.

Profesionistul ICF ar trebui să fie conștient că utilizarea mediilor de socializare și informațiile publicate acolo și care pot fi văzute de potențiali clienți pot influența procesul de coaching.

Profesioniștii ICF vor evita postarea de informații de identificare sau confidențiale despre clienții lor pe site-uri profesionale sau alte medii de socializare.

Este importantă gestionarea cu atenție a evidențelor la sfârșitul procesului de coaching, atunci când acestea sunt distruse. Documentele scrise vor fi distruse cu un aparat de mărunțire a hârtiei, dacă acest lucru este posibil. Există programe de ștergere pentru toate tipurile de date electronice care împiedică în mare măsură reconstituirea. Este de presupus că se vor face eforturi pentru ștergerea datelor, în special atunci când dispozitivele de stocare a datelor sunt casate sau transmise mai departe.

Standardul 8
Secțiunea I – Responsabilitatea față de clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Acord atenție indiciilor potrivit cărora ar putea exista o modificare a valorii dobândite din relația de coaching. În acest caz, modific relația sau încurajez Clientul(Clienții)/Sponsorul(Sponsorii) să caute un alt coach, un alt profesionist sau să folosească o altă resursă.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 8

Profesionistul ICF trebuie să fie dispus să se retragă dacă și oricând serviciile sale de coaching nu aduc beneficii clientului și/sau par să nu mai servească intereselor clienților sau sponsorilor. În acest caz, Profesionistul ICF are responsabilitatea să încurajeze clientul să facă o schimbare sau să apeleze la serviciile unui alt specialist.

Este de dorit ca Profesioniștii ICF să alcătuiască un proces de evaluare orientată pe client, împreună cu clientul și sponsorul (dacă este implicat) pentru a determina valoarea relației de coaching. Dacă se evidențiază o modificare a valorii percepute la nivelul relației de coaching, este de așteptat ca Profesionistul ICF să identifice ce anume determină modificarea.

Este de așteptat ca Profesioniștii ICF să fie atenți la indicii care le depășesc competențele de coach. Prin urmare, este deosebit de important ca un coach să învețe cum să recunoască din timp dacă un client ar avea mai mult de câștigat de pe urma serviciilor unui alt furnizor profesionist. Dacă nu își pot susține clientul, ar putea fi nevoie să-i recomande alte tipuri de sprijin, cum ar fi consilierea, psihoterapia, consilierea juridică, fiscală, medicală, nutrițională, etc. În cazul în care au îndoieli, Profesioniștii ICF vor cere sfatul unui expert. (Consultați resursele de mai jos.)

Este utilă crearea unei rețele care să includă coach-i cu alte orientări, dar și psihoterapeuți, etc. pentru cazurile în care este nevoie de o recomandare.

În situația primirii unui comision de recomandare din partea oricăror astfel de specialiști, Profesioniștii ICF trebuie să își încunoștințeze clientul și sponsorul (sponsorii).

Standardul 9
Secțiunea I – Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Respect dreptul tuturor părților de a înceta relația de coaching în orice moment pe parcursul procesului de coaching, indiferent de motiv, sub rezerva prevederilor contractuale.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 9

Clauza de reziliere a procesului de coaching prevăzută prin contract trebuie să specifice că oricare dintre părți sau ambele părți pot rezilia contractul în orice moment, indiferent de motiv. Profesionistul ICF trebuie să fie atent la aspecte care indică faptul că relația de coaching nu mai aduce beneficii clientului și să exploreze alte posibilități împreună. În cadrul procesului de coaching, este important să se identifice motivul pentru care clientul dorește să înceteze relația. Profesionistul ICF trebuie să sprijine și să încurajeze clientul să solicite serviciile unui alt Profesionist ICF sau ale unei alte resurse profesionale atunci când se convine de comun acord că această schimbare le-ar fi de folos. O altă soluție ar fi încurajarea clientului să se implice mai intens în conținutul procesului de coaching, eventual cu un alt Profesionist ICF. Ca parte a celor mai bune practici, acordul scris ar putea stipula o politică clară de rambursare.

Profesionistul ICF trebuie să respecte și accepte solicitarea clienților de încetare a relației; totuși, se poate organiza o sesiune finală în cadrul căreia clientul să prezinte un feedback. Profesionistul ICF ar putea oferi această sesiune în mod gratuit și voluntar. O sesiune finală se desfășoară la fel ca oricare altă sesiune de coaching în care este implicat Profesionistul ICF.

Standardul 10
Secțiunea I – Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Sunt receptiv la implicațiile derulării mai multor contracte și relații simultane cu același(aceiași) Client(Clienți) și Sponsor(Sponsori) în vederea evitării situațiilor de conflict de interese.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 10

În orice situație a procesului de coaching este necesar să se asigure faptul că rolul Profesioniștilor ICF existent la un moment dat este lipsit de ambiguitate și că se cunoaște în baza cărui contract își desfășoară activitatea. Scopul acestui standard este să direcționeze abordarea eventualele conflicte de interese atunci când Profesionistul ICF derulează mai multe contracte (de ex.: o relație de coach și una de trainer) cu aceeași persoană. Mai mult, unii Profesioniști ICF furnizează servicii de coaching 1:1 și în același timp furnizează servicii de coaching și echipei clientului. Deși aceste servicii se pot desfășura în baza unui singur contract, această relație poate fi multiplă.

Atunci când un profesionist ICF este trainer în cadrul unui program de formare de coach-i, acesta poate fi una dintre persoanele care decid dacă un student își îndeplinește toate responsabilitățile programului de formare, inclusiv performanța la examinările scrise și orale. De asemenea, acesta poate fi desemnat consilierul unui student și/sau coach-ul acestuia, sau/și mentor coach-ul acestuia ca parte obligatorie a absolvirii programului de formare în coaching.

În această situație, ar putea fi necesar ca profesionistul ICF să fie atent la orice atitudine părtinitoare și, în cazul unei incompatibilități între rolurile pe care le deține, să ia o decizie în interesul studentului pentru a soluționa orice potențial conflict de interese. În cazul Profesioniștilor ICF care predau, îndrumă, evaluează și oferă servicii de coaching participanților la programe de formare în coaching, dacă programul cuprinde un număr suficient de Profesioniști ICF, este ideal ca, în ideea evitării apariției unui conflict de interese, să se dețină un singur rol pentru fiecare participant la program: profesor, mentor, evaluator sau coach. (Pentru informații suplimentare privind rolul de Mentor Coach, vă rugăm să accesați link-ul de mai jos.)

Pentru Profesioniștii ICF cu expertiză în consultanță (de ex. nutriție, chiro-practică, etc.) si cărora clientul le solicită să beneficieze de această expertiză se recomandă contracte separate. Încheierea de contracte separate permite clientului care beneficiază de coaching să nu fie derutat în ceea ce privește rolul asumat de Profesionistul ICF. Acest aspect este important și ca parte a distincției profesiei noastre de alte profesii în percepția publicului (de ex. terapie, consiliere, consultanță, etc.)

Standardul 11
Secțiunea I – Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Cunosc și gestionez în mod activ orice diferență de autoritate sau statut dintre Client și mine care ar putea fi cauzată de aspecte culturale, relaționale, psihologice sau contextuale.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 11

Un Profesionist ICF percepe, explorează și gestionează diferențele interpersonale de autoritate dintre coach și client și își propune să co-creeze relații de parteneriat și egalitate între coach și client, cu excepția cazului în care prevalează un context contrar, care ține de identitatea, mediul și cultura clientului. Coaching-ul se desfășoară la nivel de echivalență, respectiv fără discrepanțe de autoritate în relația de coaching. Un sentiment de superioritate sau de inferioritate din partea coach-ului îngreunează relația de coaching, iar acest aspect va fi clarificat prin supervizare.

Relația coach-client poate fi percepută de client drept o relație ierarhică ce implică diferențe de autoritate între coach și client. Coach-ul reprezintă o identitate de grup social dominant și Clientul reprezintă o identitate de grup social marginalizat.

Pentru susținerea parteneriatului dintre coach și client, coach-ul are sarcina permanentă de a recunoaște și de a se strădui să reducă impactul rangului, statutului și ierarhiei în „alianța” lucrativă dintre coach și client. Dacă nu se poate menține un astfel de parteneriat, coach-ul și/sau clientul vor lua în considerare posibilitatea de a înceta relația.

Standardul 12
Secțiunea I – Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Îmi înștiințez Clienții în eventualitatea primirii unei compensații sau a altor beneficii pentru recomandarea Clienților mei către terțe părți.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 12

O tranzacție în care o terță parte (de exemplu: un coach, un psihoterapeut, un furnizor de instrumente de evaluare personală, un avocat, specialist sau orice altă persoană recomandată) poate oferi Profesionistului ICF un onorariu de recomandare sau alte comisioane – bănești sau de altă natură, care constituie beneficii sau avantaje personale sau profesionale – în schimbul recomandării unui client, poate genera un conflict de interese sau potențial conflict de interese pentru Profesionistul ICF. O persoană rezonabilă din exterior ar putea conchide că Profesionistul ICF acționează mai degrabă în propriul interes și nu în beneficiul clientului.

Înștiințarea clienților în cadrul unei discuții deschise și oneste care le permite acestora să ia o decizie este o metodă sinceră și transparentă prin care clienții sunt invitați să își asume răspunderea deciziei dacă dau sau nu curs recomandării; în același timp, procedând astfel, coach-ul își demonstrează și își păstrează integritatea. O variantă ar fi ca banii primiți să fie returnați clientului sau donați unei organizații caritabile.

Un exemplu de compensație care necesită informarea clientului ar fi situația în care Profesionistul ICF recomandă direct clientului efectuarea unui test de evaluare a personalității, cum ar fi MBTI sau DISC, de unde Profesionistul ICF primește un comision. Dacă sunt oferite numele acestor teste existente pe piață și nu se face nici-o recomandare, informarea poate să nu fie necesară. În cazul în care clientul este recomandat unui consultant de la care Profesionistul ICF primește un comision de recomandare, acest aspect trebuie comunicat.

Există şi opțiunea ca Profesioniștii ICF să nu accepte beneficii bănești sau de altă natură de la terțe persoane pentru recomandările de clienți către aceștia.

Standardul 13
Secțiunea I – Responsabilitatea față de Clienți

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Asigur o calitate consecventă a procesului de coaching, indiferent de valoarea sau forma compensației convenite, în cadrul tuturor relațiilor.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 13

Scopul acestui standard este ca să se asigure că toți Coach-ii profesioniști ICF oferă servicii profesionale de coaching de aceeași calitate, specificate în acordul de coaching, indiferent de rasa, genul și alte identități de grup social ale clientului şi de forma compensației — bănească, pro-bono, barter sau orice altă formă de compensație convenită.

Barterul este un schimb de bunuri sau servicii de aceeași valoare, care nu implică bani.

Aplicații
  1. Unele acorduri comerciale implică prestarea de servicii de coaching în schimbul unor servicii sau produse în baza unui angajament mutual de barter. În alte cazuri se oferă servicii de coaching la prețuri foarte mici celor care au nevoie, dar dispun de resurse limitate la momentul respectiv. Profesionistul ICF trebuie să apeleze la barter cu servicii, bunuri sau alte remunerații nepecuniare numai atunci când acest lucru nu afectează relația de coaching.
  2. Aici intră orice relație coach-client, relație de afaceri între Profesioniștii ICF, școli de formare, etc., care implică un barter, prestație pro bono sau orice alte tipuri de compensație convenite.
  3. Trebuie să se asigure același nivel de calitate în cazul proceselor de coaching atât cu un student, cat şi cu un om de afaceri sau executiv.
  4. Profesioniștii ICF se vor dedica 100% clienților, indiferent de valoarea compensației. O diferență de calitate în funcție de preț este contrară mentalității și practicii Profesionistului ICF.
  5. Profesioniștii ICF nu trebuie să profite cu bună știință de poziția lor pentru a dobândi avantaje sau beneficii personale, profesionale sau bănești care depășesc acordul dintre coach și client.
  6. Profesioniștii ICF trebuie să cunoască legislația fiscală din țara în care își desfășoară activitatea dacă optează pentru cazuri pro bono și barter.

Este importantă corespondenţa dintre oferta Profesioniștilor ICF de a-și pune la dispoziție serviciul de coaching pe baza competențelor descrise (formare, experiență, etc.) pentru o sumă X și serviciul efectiv prestat. Conform contractului, clientul este îndreptățit la acest serviciu.

Standardul 14
Secțiunea a II-a – Responsabilitatea privind practica și performanța

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Respect Codul de etică ICF în cadrul tuturor interacțiunilor mele. Când devin conștient(ă) de o posibilă încălcare a Codului de către mine sau recunosc un comportament lipsit de etică la un alt Profesionist ICF, aduc problema în atenția celor implicați, într-un mod respectuos. Dacă această acțiune nu rezolvă problema, o trimit spre soluționare unei autorități abilitate (de ex. ICF Global).
Enunț de interpretare etică privind Standardul 14

Acest standard reflectă responsabilitatea și răspunderea individuală a Profesioniștilor ICF imediat ce recunosc un comportament lipsit de etică.

Profesioniștii ICF care acceptă Codul de etică depun eforturi să aibă un comportament etic, chiar și atunci când aceasta presupune luarea de decizii dificile sau acte de curaj.

În mod implicit, Profesionistul ICF trebuie să își recunoască propriile încălcări ale codului. Profesioniștii ICF responsabili își analizează propriul comportament și încearcă să corecteze acele aspecte proprii care ar putea fi lipsite de etică. Supervizarea coaching-ului ar putea fi de ajutor.

Acest standard cere de asemenea ca Profesionistul ICF să recunoască şi să reacționeze la un eventual comportament lipsit de etică al unui alt profesionist ICF. Cele două părți vor intra în contact direct cât mai repede posibil pentru a discuta posibila încălcare a codului și să coopereze pentru a stabili cele mai bune măsuri de urmat. În cazul în care contactul direct nu rezolvă chestiunea, se va apela la o autoritate abilitată (de ex. comisia locală de etică sau ICF Global) pentru obținerea unei rezoluții. Dacă aveți întrebări referitoare la Codul de etică ICF, contactați ICF Ethics Hotline la adresa ethics@coachfederation.ro.

Dacă o persoană consideră că un Profesionist ICF a încălcat codul, aceasta poate depune o plângere formală care va fi analizată în cadrul procesului de Examinare a conduitei etice ICF (ECE).

Standardul 15
Secțiunea a II-a – Responsabilitatea privind practica și performanța

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Solicit Personalului auxiliar să respecte Codul de etică ICF.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 15

Acest standard vizează persoanele cu care lucrăm, pe care le angajăm sau cu care ne asociem și care, ocazional, pot avea acces la clienți și informații despre aceștia.

Acestea pot fi persoane de la biroul nostru, asistenți virtuali, precum și companii pe care le putem folosi pentru transcrierea discursurilor în format text sau traduceri dintr-o limbă în alta, precum și alți prestatori de servicii de acest tip.

Este recomandabilă existența unui acord scris și semnat cu acestea privind practica etică. (Notă: Unele culturi nu agreează acordurile scrise.) Profesionistul ICF este răspunzător însă, în cadrul procesului de Examinare a conduitei etice ICF (ECE), de comportamentul necorespunzător al acestor persoane.

O bună practică pentru persoanele care lucrează cu Profesioniști ICF este să citească și să analizeze Codul de etică ICF în mod periodic și să discute, în mod ocazional, Codul de etică ICF cu toți Profesioniștii ICF implicați. Un angajament scris din partea Personalului auxiliar oferă siguranță tuturor părților implicate.

Standardul 16
Secțiunea a II-a – Responsabilitatea privind practica și performanța

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Mă dedic excelenței prin dezvoltare continuă, personală, profesională și etică.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 16

Ca parte a celor mai bune practici, Profesioniștii ICF se vor dedica învățării pe toată durata vieții pentru a-și dezvolta în permanență competențele profesionale în domeniul coaching-ului, în vederea însușirii celor mai recente informații de dezvoltare personală și profesională, folosind cărți, materiale video, supervizare, mentorat, buletine informative, conferințe, etc. Acest angajament trebuie să includă introspecția și explorarea eticii în coaching. Profesioniștii ICF trebuie să își cunoască și să fie sinceri în cea ce privește punctele lor forte și domeniile în care se pot dezvolta, să își dezvolte noi abilități și competențe, să stăpâneasca și să fie răspunzători de propria lor dezvoltare personală, profesională și etică.

Dezvoltarea personală

Profesioniștii ICF se vor preocupa în permanență de autocunoaștere, de sănătatea emoțională, fizică, socială și spirituală și de propria lor stare de bine. Fiecare va învăța în mod activ despre propriile înclinații conștiente și inconștiente. Profesioniștii ICF trebuie să știe cine sunt și ce reprezintă, identificându-și scopul în viață, valorile și viziunea. Acestea trebuie să fie în concordanța şi să se reflecte în comportamentul, vorbele, gândurile, sentimentele, experiențele fizice, sexualitatea și intențiile lor.

Profesioniștii ICF vor tinde spre o conștiință profundă de sine pe plan cultural, social și emoțional și o înțelegere de sine ca ființă de o anumită rasă și cultură. Își vor stăpâni propriile afinități și prejudecăți privind rasa, etnia, genul, identitatea de gen, orientarea sexuală, rangul/statutul/clasa, naționalitatea, practica spirituală, vârsta, abilitățile și alte diferențe dintre oameni, precum și efectele acestora asupra comportamentului lor.

Trebuie să își cunoască și să își asume propria istorie și cultură. Acestea includ etapa de viață în care se află, dependențele lor, identitățile lor de grup dominant sau marginalizat, ariile lor de privilegii internalizate, de superioritate și subordonare.

Ei trebuie să cunoască modul în care toate acestea le afectează comportamentul; trebuie să fie capabili sa identifice convingerile care îi limitează și să corecteze aspectele reprimate, negate și părțile proiectate ale lor înșiși, cu ajutorul informațiilor obținute prin recunoaștere, feedback, activitate fizică, coaching, supervizare, terapie și mediere și prin intermediul viselor, amintirilor, senzațiilor corporale și emoțiilor lor.

Dezvoltarea profesională

Profesioniștii ICF se vor angaja în dezvoltare profesională continuă și își vor extinde permanent cunoștințele.

Aceasta se poate realiza în următoarele moduri:

  • Îmbunătățindu-și competențele și practica
  • Fiind la curent cu noile abordări de coaching
  • Fiind la curent cu descoperirile științifice actuale
  • Cunoscând noile informații profesionale
  • Participând la educație permanentă, formare profesională și ateliere și apelând la un coach personal
  • Profitând de supervizarea periodică a cazurilor pentru a-și menține și îmbunătăți calitatea coaching-ului
  • Apelând la un Mentor coach
  • Implicându-se în cercetare
Dezvoltarea etică

Profesionistul ICF se conformează primei Competențe fundamentale: Dă dovadă de etică în practică.

Discutarea chestiunilor de etică ce derivă din toate standardele Codului de etică începe în timpul formării de coaching și se continuă de-a lungul tuturor proceselor de certificare și în practică. Aprecierea etică se îmbunătățește răspunzând întrebărilor din practică, care vor fi dezbătute periodic în cadrul discuțiilor cu profesioniștii ICF și alte persoane din afara ICF.

În acest scop sunt deosebit de utile evenimentele de discuții şi dezbatere Ethics Community of Practice și Ethics Watercooler oferite în mai multe limbi. Eforturile în această direcție continuă să includă schimbul deschis de cunoștințe din domeniul coaching-ului, studii de caz, leadership și participare pe platforme de schimb de cunoștințe prin intermediul webinar-elor, peer coaching-ului, mentor coaching-ului și atelierelor de conștientizare şi responsabilizare etică organizate de ICF.

Profesionistul ICF „gândește inovator, în afara tiparelor“ tot timpul și se va informa în permanență cu privire la progresele din domeniul eticii din afara ICF.

Pe lângă propria dezvoltare personală și profesională, Profesioniștii ICF vor susține cu toata inima dezvoltarea profesiei de coaching și a organizației de coaching. Ei vor depune eforturi să fie modele de bună practică etică în toate situațiile.

În acest scop, Profesionistul ICF va cunoaște documentele ICF care definesc coaching-ul: Valorile de bază, Codul de etică, Competențele fundamentale, Indicatorii PCC, etc.

Standardul 17
Secțiunea a II-a – Responsabilitatea privind practica și performanța

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Îmi recunosc propriile limitări sau circumstanțe care îmi pot afecta, pot intra în conflict sau interfera cu performanța mea de coaching sau relațiile mele profesionale de coaching. Voi solicita sprijin pentru a stabili măsura care trebuie luată și, dacă este necesar, voi solicita prompt consiliere profesională. Poate surveni chiar suspendarea sau încetarea relației(relațiilor) mele de coaching.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 17

Profesionistul ICF trebuie să își îndeplinească sarcinile fără piedici de natură relațională. Astfel de limitări pot fi de natură extrinsecă sau intrinsecă. În scopul conștientizării și monitorizării, fiecare Profesionist ICF poate beneficia de un mentor sau supervizor sau, de asemenea, poate apela la coaching personal, discuții tehnice sau la comunitatea de practică, etc.

Acest standard impune Profesionistului ICF să se asigure că orice client al său are acces complet la Profesionistul ICF, în limitele acordului. Profesionistul ICF trebuie să fie pe deplin prezent, conștient de propriile conflicte interioare și să folosească conștiința de sine și intuiția pentru a gestiona limitările sau circumstanțele care stau în calea performanței sale. Exemple în acest sens pot include preferințele personale și profesionale conștiente și inconștiente, precum și factorii declanșatori ai situațiilor personale/profesionale ale coach-ului, care îl pot determina să fie mai puțin prezent. El trebuie să evite să facă judecăți critice sau să devină emoțional, lucruri care i-ar afecta performanța de coaching.

De asemenea, acest standard impune Profesionistului ICF să apeleze la terți de încredere pentru îndrumare și sfat. În cazul în care conflictul nu poate fi rezolvat, Profesionistul ICF trebuie să se retragă din angajamentul de coaching. Cunoașterea de sine și responsabilitatea Profesioniștilor ICF trebuie să includă şi starea lor de bine din punct de vedere fizic și mental.

Un alt aspect privind consecvența calității privește responsabilitatea Profesioniștilor ICF de a-și asigura performanța fizică și mentală. De exemplu, sunt la fel de în formă și de atenți cu al patrulea client dintr-o zi cum au fost cu primul? Cum se comportă Profesionistul ICF în caz de boală?

Standardul 18
Secțiunea a II-a – Responsabilitatea privind practica și performanța

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Soluționez orice conflict de interese existent sau potențial abordând chestiunea împreună cu părțile relevante, solicitând asistență profesională sau suspendând temporar ori încetând relația profesională.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 18

Acest standard se aplică atât coach-ilor interni cât și celor externi, care sunt Profesioniști ICF.

Profesioniștii ICF trebuie să fie conștienți de conflictele de interese existente sau potențiale deoarece ei se află în posturi predispuse la conflict sau potențial conflict de interese între client, coach și managementul companiei, sau organizația sau agenția din care fac parte. (Consultați Enunțul de interpretare etică pentru Standardul 14.)

Conflictul sau potențialul conflict de interese poate implica avantaje financiare sau nefinanciare ori de natură personală sau profesională pentru Profesioniștii ICF. Un astfel de conflict de interese poate rezulta dintr-o recomandare către resurse specifice, cum ar fi firme de testare psihometrică, școli de coaching, instrumente specifice, parteneri de servicii de transcriere a ședințelor înregistrate sau de asistență în proiecte de cercetare, etc.

În cazul Profesioniștilor ICF, cea mai bună practică constă în redactarea de acorduri clare între toate părțile implicate și, în caz de conflict, asumarea răspunderii pentru auto-suspendare din relație sau încetarea voluntară a acesteia.

Supervizarea în coaching este utilă pentru identificarea potențialelor conflicte de interese legate de situația dată.

Standardul 19
Secțiunea a II-a – Responsabilitatea privind practica și performanța

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Respect intimitatea Membrilor ICF și folosesc informațiile de contact ale Membrilor ICF (adrese de e-mail, numere de telefon, etc.) numai în maniera autorizată de ICF sau Membrul ICF în cauză.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 19

Profesioniștii ICF nu trebuie să încalce condițiile de utilizare a datelor de contact aparținând unui alt Membru ICF, nici dreptul lor la intimitate.

Acest standard impune Profesionistului ICF să respecte politica de intimitate a ICF. Orice contact sau schimb de date de contact ale unui alt Profesionist membru ICF se va realiza conform limitelor și politicilor stabilite de ICF. Consultați politicile ICF accesând link-ul de mai jos.

Profilurile de coaching de pe website-ul ICF/Coach-ilor sunt publice. Date suplimentare sunt în general disponibile șefilor de capitol, aceștia având obligația să respecte Ghidul de etică pentru conducătorii de capitol.

Standardul 20
Secțiunea a III-a – Responsabilitatea privind profesionalismul

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Îmi prezint cu acuratețe calificările în coaching, nivelul de competență şi expertiză, experiența, formarea în coaching, atestatele și acreditarea mea ICF.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 20

Acest standard impune Profesionistului ICF să se reprezinte corect, în interesul Clientului și al altor Profesioniști ICF. Aceasta presupune prezentarea titlurilor, atestatelor, acreditărilor, experienței în coaching sau asociată (de pilda mentor coaching, formare profesională sau supervizare), diplome de studii superioare și altele similare. Toate descrierile de identificare ale unui Profesionist ICF trebuie să fie atestabile de către instituțiile respective. Dacă o calificare de coaching anterioară nu mai este valabilă, Profesionistul ICF trebuie să renunțe la a o mai prezenta. Consultați şi Manualul ICF pentru utilizarea corectă a elementelor identitare ale brandului ICF.

Uneori, folosirea interșanjabilă a cuvintelor „acreditare” și „atestare” poate produce confuzii notabile.

Acreditarea ICF

Profesioniștii ICF pot urma una dintre cele trei căi de obținere a unei acreditări ICF: Associate Certified Coach (ACC), Professional Certified Coach (PCC) și Master Certified Coach (MCC). Acreditările ICF (ACC, PCC, MCC) sunt pentru persoane fizice.

Persoanele care doresc o acreditare ACC sau PCC pot fie a) să depună direct o cerere urmând calea Portofoliului ICF, fie b) să se înscrie pentru Formare în coaching la oricare dintre terții furnizori de formare in coaching atestați de ICF. Rețineți că acreditarea MCC este prevăzută cu un singur tip de cerere.

Pe calea Portofoliului ICF, cursanților li se solicită să depună o cerere din care să reiasă clar că au absolvit un program cuprinzător de formare, care să includă definiția ICF a coaching-ului, Codul de etică și Competențele fundamentale, și a fost organizat şi structurat în scopul favorizării dezvoltării coach-ului.

Furnizorii terți de formare profesională atestați de ICF

Cuvântul „atestare” poate avea sensuri înrudite cu cuvintele „acreditare” și „certificare”.

ICF oferă terților furnizori de formare în coaching trei forme de atestare:

Atestarea Accredited Coaching Training Program (ACTP) este pentru terți furnizori de formare care oferă programe de formare complete, cu training de la început până la sfârșit. Absolvenții unui program ACTP pot depune cerere de Acreditare ICF individuală pe calea cererii de acreditare ACTP.

Atestarea programului Approved Coaching Specific Training Hours (ACSTH) corespunde furnizorilor terți de formare care oferă programe de formare „a la carte”, care pot sau nu să ofere programe de formare în coaching de la început până la sfârșit. Absolvenții unui program ACSTH pot depune o cerere de obținere a Acreditării de Associate Certified Coach (ACC) sau de Professional Certified Coach (PCC) folosind calea ACSTH, dacă îndeplinesc cerințele de solicitare a acreditării.

Atestarea Continuing Coach Education (CCE) este destinată terților formatori care oferă educație complementară și avansată celor care doresc să dobândească noi cunoștințe și/sau celor care își reînnoiesc Acreditarea ICF.

Standardul 21
Secțiunea a III-a – Responsabilitatea privind profesionalismul

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Fac afirmații verbale și scrise adevărate și corecte referitoare la ceea ce ofer în calitate de Profesionist ICF, ce oferă ICF, profesia de coaching și valoarea potențială a coaching-ului.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 21

Atunci când Profesioniștii ICF se declară Profesionist ICF sau membru al profesiei de coaching, prezentarea lor trebuie să fie corectă și precisă.

Acest standard impune Profesionistului ICF să cunoască ce anume reprezintă ICF și ce înseamnă profesia de coaching pe piața locală și la nivel mondial. O prezentare grandilocventă a valorii potențiale a coaching-ului este considerată înșelătoare și lipsită de profesionalism. Prin urmare, acest standard impune Profesionistului ICF să prezinte numai ceea ce se poate oferi. Profesioniștii ICF sunt ambasadori ai profesiei și răspund de contribuția lor la reputația coaching-ului în fața publicului din întreaga lume.

Standardul vizează reprezentarea adevărului în orice formă de marketing, inclusiv promovarea verbală a serviciilor de către Profesionistul ICF. Acesta este astfel invitat să reflecteze asupra distincției conceptuale dintre diferitele resurse ale practicii profesionale (de ex. mentorat, consiliere, psihoterapie) și să poată exprima cu precizie diferențele dintre acestea, în comparație cu coaching-ul. Acest standard impune profesionistului ICF să poată exprima și demonstra cu exactitate valoarea adăugată a disciplinei de coaching profesionist. Aici sunt incluse stabilirea obiectivelor și acționarea în direcția îndeplinirii acestora, aprofundarea nivelurilor de învățare, consolidarea conștiinței de sine și îmbunătățirea sprijinului abilităților specifice în vederea atingerii obiectivelor dorite, etc. Coach-ul trebuie să îi explice cu claritate clientului că succesul coaching-ului depinde de abilitatea clientului de a progresa și de dorința acestuia de a răspunde propriilor încercări. De exemplu, clientul ar putea dori să încerce ceva nou, iar coach-ul poate face posibil ca așa ceva să se întâmple. Coach-ul gestionează procesul, clientul administrează progresul. Prin urmare, clientul este singurul responsabil de rezultate și trebuie să fie capabil să răspundă de atingerea propriilor obiective. Pe scurt, Profesionistul ICF nu va oferi niciodată garanții privind succesul clientului.

Profesioniștii ICF trebuie să fie întotdeauna conștienți de faptul că sunt considerați cartea de vizită a ICF și un exemplu al coaching-ului profesionist și trebuie să se comporte ca atare. Aceasta înseamnă și că trebuie să cunoască și să reprezinte perspectiva ICF asupra coaching-ului, valorile ICF, competențele fundamentale și codul de etică. Prezentarea beneficiilor potențiale ale coaching-ului presupune și menționarea limitelor proceselor de coaching. Acest Standard 21 completează Standardul 20, care abordează și calificările, nivelul de competență în coaching, acreditarea, formarea si celelalte trăsături ale profesioniștilor ICF.

Standardul prezentul se aplică propriului comportament al Profesioniștilor ICF în calitate de Profesionist ICF dar și comportamentului școlilor ACTP, ICF și altor organizații de coaching din care face parte Profesionistul ICF. Aceasta înseamnă și că, în caz de încălcarea a acestui standard, Profesioniștii ICF răspund de deschiderea subiectului în cauză, în mod respectuos, cu cei implicați.

Standardul 22
Secțiunea a III-a – Responsabilitatea privind profesionalismul

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Comunic şi le fac cunoscute responsabilitățile etice stabilite prin acest Cod acelora care trebuie să fie informați.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 22

Fiecare Profesionist ICF are responsabilitatea să aducă la cunoștința altor persoane că profesionalismul este un aspect de cea mai mare importanţă.

În interesul coaching-ului profesionist, se recomandă ca profesioniștii ICF să atragă atenția în detaliu asupra standardelor ICF. Acest standard impune Profesionistului ICF să comunice Codul de etică în scris sau verbal, acesta sprijinind respectarea standardelor prin procesul de Examinare a conduitei etice (ECE). Menționarea şi abordarea procesului ECE în cadrul primei întâlniri cu clientul(clienții) și sponsorul(sponsorii), precum și sublinierea posibilităților de depunere a unei sesizări, sporesc credibilitatea angajamentului nostru față de calitatea profesională. Același lucru este valabil și pentru Angajamentul etic al Profesionistului ICF pe care îl găsiți la sfârșitul Codului de etică ICF.

Standardul invită Profesionistul ICF să transmită Codul de etică și informații despre procesul ECE tuturor celor care trebuie să le cunoască, printre aceștia numărându-se organizații, angajați, sponsori, coach-i, studenți, personal auxiliar și alte persoane. (Consultați Secțiunea I, Responsabilitatea față de Clienți.)

Una dintre cele mai buni practici recomandate este punerea la dispoziția tuturor părților a Codului de etică ICF și sublinierea acelor secțiuni. Pe lângă faptul că sunt informați cu privire la responsabilitățile Profesionistului ICF, părțile primesc mesajul că profesia de coach ia etica în serios.

Standardul 23
Secțiunea a III-a – Responsabilitatea privind profesionalismul

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Sunt responsabil de cunoașterea și stabilirea de limite clare, adecvate şi de natură culturală care determină interacțiunile, fizice sau de altă natură.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 23

Scopul acestui standard este conștientizarea de către toate părțile interesate a limitelor potrivite, corespunzătoare mediul de coaching. Printre acestea se regăsesc limitele culturale, fizice, sexuale, emoționale și de altă natură. Coach-ul trebuie să cunoască modul în care religia și tradiția pot afecta relația de coaching.

Având o activitate la nivel mondial, Profesioniștii ICF sunt constrânși să se conformeze activ uzanțelor culturale locale din mediile culturale în care activează. Înainte să își asume un angajament de coaching într-un teritoriu nou/necunoscut Profesionistului ICF, Standardul prezent îl invită să se documenteze cu privire la nuanțele culturale pe care se întemeiază interacțiunile interpersonale. Acestea includ interacțiunile fizice profesionale (ce anume este permis, de ex. îmbrățișările, strânsul mâinii, atingerea), aranjamentele profesionale (de ex. limitele în relația cu managerul/Resursele Umane în ceea ce privește comunicarea progresului clienților, respectiv raportarea).

Presupunerea că înțelegerea situațiilor, experiența cu instrumente de coaching bine-cunoscute sau așteptările privind reacția la diferite metode de intervenție sunt la fel în întreaga lume se poate dovedi a fi falsă și poate prejudicia procesului de coaching. Prin analogie, acest concept se aplică tuturor standardelor din prezentul cod.

Profesioniștii ICF se vor asigura că au inclus cele de mai sus atunci când variază modalitățile de intervenție (activitate fizică, consiliere, mentorat, consultanță, etc.). În astfel de situații, aceștia trebuie să se asigure că rolurile în care se află Profesionistul ICF sunt înțelese de client, că acestea sunt potrivite și că nu sunt depășite limitele fine, sensibile, în cadrul interacțiunilor.

În aceeași notă cu Standardul 10, care vizează conștientizarea implicațiilor de a derula simultan mai multe contracte și relații, acest Standard invită Profesioniștii ICF să învețe cum să separe limitele într-o relație cu roluri multiple în care s-au implicat cu clienții și să se asigure că diferitele roluri asumate în cadrul interacțiunilor sunt cunoscute de clienți.

Prezentul Standard încurajează Profesioniștii ICF să lucreze cu o mentalitate și un cadru care le identifică și limitează prejudecățile și pun accent pe acele convingeri care funcționează în cazul lor. Acest standard impune Profesionistului ICF să depună eforturi pentru a-şi recunoaște orice înclinație conștientă și inconștientă, prin abordarea unei sau mai multora dintre căile de a le gestiona, cum ar fi supervizarea coaching-ului și practicarea introspecției.

Standardul 24
Secțiunea a III-a – Responsabilitatea privind profesionalismul

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Nu mă implic în relații sexuale sau romantice cu Clientul(Clienții) sau Sponsorul(Sponsorii). Voi fi mereu atent(ă) la nivelul de intimitate adecvat relației. Iau măsurile necesare pentru soluționarea situației sau anulez angajamentul de coaching.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 24

Obiectivul principal al prezentului Standard este să protejeze clientul, coach-ul și profesia de coach.

În vederea protejării clientului și a intereselor Profesionistului ICF este important să se acorde atenție dependențelor și așteptărilor, contractelor subînțelese, etc. care pot apărea în urma procesului de coaching și a relației per ansamblu.

Atracția sexuală sau îndrăgostirea sunt experiențe umane normale. Acest standard oferă îndrumare în cazul în care intervine una dintre aceste experiențe pe parcursul angajamentului de coaching. Profesionistul ICF trebuie să fie conștient de cauzele intimității în relațiile sale și de o potențială interpretare greșită a diferențelor culturale.

Coaching-ul necesită încredere și este încununat de succes îndeosebi atunci când clienții se pot deschide și pot discuta fără inhibiții despre situația și sentimentele lor. Experiența ne arată că această abordare poate da naștere unor sentimente puternice: „În sfârșit cineva care mă ascultă, cineva care mă înțelege” sau „Acest coach este ca o mamă/un tată pentru mine și îmi dă un sentiment de siguranță”. Se poate ajunge la sentimente foarte personale care nu prezintă neapărat un obstacol, dar care trebuie să fie recunoscute și aduse în discuție de Profesionistul ICF. Acest aspect devine mai pregnant adevărat în cazul „transferului” şi „contra-transferului” și devine un subiect foarte delicat, necesitând vigilență deosebită și introspecție din partea Profesionistului ICF. De asemenea, este posibil ca un Profesionist ICF să se îndrăgostească de client pe parcursul experienței de coaching.

Recunoscând că atracția sexuală sau sentimentele romantice ar putea să nu fie reciproce și să provoace disconfort oricărei părți (inclusiv atunci când spațiul de siguranță este amenințat sau încălcat), Profesionistul ICF are responsabilitatea să inițieze acțiuni corespunzătoare, care se impun imediat ce este observată o atracție. Printre aceste măsuri se numără apelarea la supervizarea coaching-ului, clarificarea poziției față de cealaltă parte și încetarea relației de coaching, în același timp păstrând nealterate interesele Clientului/Sponsorului. În orice situație de acest gen, Profesionistul ICF trebuie să ajute Clientul sau Sponsorul să se transfere la un alt Profesionist ICF și/sau să permită anularea angajamentului de coaching.

Standardul 25
Secțiunea a IV-a – Responsabilitatea față de societate

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Evit discriminarea, menținând echitatea și egalitatea în cadrul tuturor activităților și operațiunilor, respectând în același timp normele locale și uzanțele culturale. Aici sunt incluse, fără a se limita la acestea: discriminarea pe motive de vârstă, rasă, exprimarea genului, etnie, orientare sexuală, religie, origine națională, dizabilitate sau statut militar.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 25

Discriminarea provenită de la Profesioniștii ICF este inacceptabilă și lipsită de etică și reprezintă o încălcare a prezentului standard.

Discriminarea reprezintă comportamente preferențiale și prejudiciatoare ale profesioniștilor ICF individuali, inclusiv acelea care sunt:

  • bazate pe (fără însă a se limita la), rasă, gen, identitate de gen, orientare sexuală, practică spirituală, clasă, etnie, rang și statut, abilități, vârstă, naționalitate și alte identități de grup social;
  • exprimate prin comportamente conștiente și inconștiente, intenționate și neintenționate, fățișe și subtile;
  • demonstrate prin acordarea de premii nemeritate și de beneficii clienților cu identități de grup dominant, precum și penalizarea și prejudicierea clienților cu identități de grup marginalizat în moduri care pot avea urmări devastatoare precum reducerea vieții, lipsa dorinței de a trăi, punerea în pericol a vieții și chiar sfârșitul vieții;
  • explicate și justificate prin motive legale, constituționale, științifice, culturale, religioase, statistice, medicale, prin valori, credințe, profitabilitate, prin argumente medicale, psihologice, filosofice, emoționale, fizice, sexuale, motivați bazate pe autoritate, superioritate, sistemice, precum și altele din categoria „discriminare rezonabilă”.

Atitudinea Profesioniștilor ICF trebuie să fie neutră. Accentul se pune pe percepția, aprecierile și opțiunile de acțiune ale clientului și nu pe valorile și viziunile coach-ului. Misiunea Profesioniștilor ICF nu este aceea de a-și transfera propriile sisteme de valori clienților sau mediului acestora. Cu toate acestea, nimeni nu este lipsit de prejudecăți. Prin urmare, Profesioniștii ICF trebuie să își cunoască propriile rezerve și să lucreze la propria atitudine prin introspecție. În cazul în care consideră că reținerile sunt atât de puternice încât pot afecta calitatea procesului de coaching, nu este corect să înceapă procesul. Dacă Profesionistul ICF realizează aceste aspecte când procesul a început deja, trebuie să supună cazul supervizării și, dacă este necesar, să încheie relația.

Profesionistul ICF poate să refuze furnizarea de servicii unui client din rațiuni personale, cum ar fi conflictele provocate de diferențele de valori. Aceste motive nu trebuie să se bazeze însă pe discriminare, așa cum este definită prin legislația locală. Acest standard impune Profesionistului ICF să se asigure în mod conștient că prezentul Cod va fi respectat, cu excepția situațiilor în care prevalează legislația, statutul sau politicile organizaționale locale. Profesioniștii ICF trebuie să cunoască legislația locală cu privire la grupurile de persoane protejate prin lege și grupurile de persoane care sunt frecvent în pericol de discriminare.

Profesioniștii ICF trebuie să țină cont de filtrele culturale care le afectează viziunea asupra lumii, să respecte culturile care diferă de cea proprie, să cunoască și să fie atenți la diferențele interculturale și multiculturale și la implicațiile acestora. Discriminarea resimțită de clienții de coaching din partea Profesioniștilor ICF și altor persoane trebuie să fie abordată în cadrul procesului de coaching.

Standardul 26
Secțiunea a IV-a – Responsabilitatea față de societate

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Recunosc și respect contribuțiile și proprietatea intelectuală a altor persoane, revendicând numai proprietatea asupra propriilor mele materiale. Înțeleg că nerespectarea acestui standard poate atrage obligația de a plăti despăgubiri unei terțe părți.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 26

Proprietatea intelectuală (PI) reprezintă o lucrare sau o invenție care este produsul creativității, îndreptățind o persoană să solicite un brevet, drept de autor, marcă comercială, etc. PI permite protecția împotriva utilizării necorespunzătoare sau ilegale a mărcii.

Acest standard impune Profesionistului ICF să recunoască și să respecte contribuțiile și drepturile de proprietate intelectuală ale altor persoane asupra materialelor publicate sau create în mod original de catre acestea. Dacă altcineva deține proprietatea materialelor, Profesionistul ICF nu le poate împrumuta, reproduce sau duplica sub nici-o formă fără acordul explicit în scris al deținătorului sau editorului.

Având în vedere că legislația locală privind drepturile de autor se modifică, Profesioniștii ICF trebuie să se informeze cu privire la cerințele actualizate și să le respecte întocmai. Acest aspect se aplică îndeosebi referințelor, trimiterilor, citatelor, etc.

Este de așteptat ca persoanele care colaborează cu ICF (conferențiari, furnizori, contractanți, furnizori de servicii, etc.) trebuie să respecte legislația privind drepturile de autor din jurisdicția locală aplicabilă și să atribuie competențele cuvenite.

Standardul 27
Secțiunea a IV-a – Responsabilitatea față de societate

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Sunt corect(ă) și îmi desfășor activitatea conform standardelor științifice recunoscute, liniilor directoare aplicabile și limitelor propriilor competențe atunci când desfășor activități de cercetare sau prezint rezultatele acestora.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 27

Profesioniștii ICF sunt încurajați să desfășoare activități de cercetare pentru a contribui la progresul cunoștințelor dobândite în coaching în calitate de coach-i. Profesioniștii ICF vor fi întotdeauna conștienți de faptul că sunt considerați cartea de vizită a ICF și un exemplu al coaching-ului profesionist și trebuie să se comporte în consecință. Aceasta înseamnă și că trebuie să cunoască și să reprezinte semnificațiile şi perspectivele ICF asupra coaching-ului, valorilor ICF, competențelor fundamentale și codului de etică.

Dacă un Profesionist ICF decide să se implice în cercetări oficiale în domeniul coaching-ului, acestea trebuie desfășurate conform standardelor profesionale. Comunicarea onestă privind modul în care cercetările vor fi folosite și puse la dispoziție, protejarea identității respondenților sau obținerea acordului lor scris pentru ca identitatea lor să fie inclusă în cercetare reprezintă parte integrantă a acestui standard.

Cercetarea în domeniul coaching-ului trebuie realizată și raportată în baza unei abordări care să le permită participanților consimțământul în cunoștință de cauză și care să îi protejeze de orice eventuale prejudicii. Trimiterile la contribuții apărute în alte publicații sau obținute din alte surse trebuie să fie menționate explicit în conformitate cu ghidurile profesionale de realizare și raportare a cercetărilor.

Acest standard se aplică unei game variate de metodologii de cercetare în domeniul coaching-ului, aici intrând: cercetări descriptive și analitice, aplicate și fundamentale, cantitative și calitative, conceptuale și empirice. Desfășurarea și raportarea cercetărilor în domeniul coaching-ului includ:

  • comunicarea rezultatelor cercetării și a cunoștințelor și expertizei în domeniu;
  • contribuții la baza de cunoștințe si practici de coaching și la profesia de coaching;
  • prezentări, lucrări, publicații și educație privind coaching-ul și cunoștințele și abilitățile de coaching;
  • respectarea, confirmarea și recunoașterea eforturilor și a contribuției altor persoane;
  • promovarea comunicării cunoștințelor și abilităților de coaching pe scară largă la nivelul persoanelor și comunităților dominante sau marginalizate.

Acest standard impune Profesionistului ICF să adere şi să respecte legislația locală (de ex. HIPPA, RGPD, etc.). În cazul în care Profesioniștii ICF nu sunt siguri de modul corespunzător de desfășurare a cercetărilor, aceștia trebuie să consulte un profesor calificat sau o sursă științifică pentru îndrumări.

Pentru consultarea Politicii de confidențialitate a ICF, a Politicilor privind cercetarea și Politica privind spam-ul, vă rugăm să accesați link-ul de mai jos.

Standardul 28
Secțiunea a IV-a – Responsabilitatea față de societate

În calitate de Profesionist ICF:

  1. Sunt conștient(ă) de impactul meu și al clienților mei asupra societății. Aplic mai degrabă principiul „să fac bine” decât „să evit răul”.
Enunț de interpretare etică privind Standardul 28

Acest standard se referă la atitudinea de bază a coach-ului, la mentalitatea care depășește limitele practicii coaching-ului, impunându-i Profesionistului ICF să manifeste maturitate etică. Coaching-ul profesionist este o profesie cu impact asupra societății. Profesioniștii ICF trebuie să fie conștienți de acest lucru și să se bazeze pe Codul de etică pentru a reflecta asupra propriilor acțiuni în cadrul dezvoltării lor profesionale.

Profesionistul ICF trebuie să activeze ținând cont de impactul coaching-ului asupra sistemului văzut în ansamblul său și anume impactul care se propagă dincolo de persoane, grupuri și organizații. Profesionistul ICF trebuie să activeze fiind conștient că procesul de coaching poate schimba viețile și bunăstarea oamenilor din sistemele clienților și din sistemele mai largi din care acestea fac parte. Profesionistul ICF trebuie să aplice acest cod de etică într-un context global.

Profesioniștii ICF trebuie să gândească sistemic, să aibă o perspectivă sistemică-pe-niveluri-multiple: persoana individuală, familia, grupul, organizația, comunitatea, națiunea, întreaga lume. Trebuie să înțeleagă interdependența cu clienții, relațiile coach-client, alte persoane, grupuri, organizații și alte sisteme, precum și co-crearea de aspecte și inovații care țin de sistem.

Profesioniștii ICF sunt deschiși, toleranți și curioși, ceea ce înseamnă că învață atât despre diferențe, cât și despre trăsături comune. Profesioniștii ICF vorbesc despre colegi în mod pozitiv sau neutru. Profesioniștii ICF nu vor face comentarii depreciative la adresa nivelului de competență sau opiniilor colegilor de coaching în comunicări verbale, scrise sau electronice. Aceasta nu înseamnă că profesioniștii ICF se vor feri de discuții generale pe tema calității din industria de coaching.

Acest standard face apel la mai mult decât „evitarea răului”. Mai mult, „să fac bine” înseamnă a fi aliniat atât cu standardele etice, cât și cu valorile și principiile fundamentale ale ICF.

Înseamnă a reflecta la propriile acțiuni/propriul comportament în raport cu alții. „Să fac bine” în cadrul tuturor acestor interacțiuni impune a nu face rău altor persoane, chiar dacă acest Cod nu prevede un Standard specific în acest sens. „Să nu fac rău” este un principiu profund, fundamental al acestui standard. El se aplică într-o perspectivă sistemică-pe-niveluri-multiple: a nu face rău clienților, altor profesioniști ICF, personalului ICF, personalului auxiliar, familiilor, grupurilor, organizațiilor, comunităților din care fac parte și nici societății în ansamblul ei.

Tânjești după coaching?

Ai ajuns la locul potrivit!

https://coachfederation.ro/wp-content/uploads/2020/03/logo-ICF-romania-white.png
ICF România se poziționează în fruntea progresului local al profesiei de coach.
office@coachfederation.ro
Ne găsiți si peSocial media

Tânjești după coaching?

Ai ajuns la locul potrivit!

https://coachfederation.ro/wp-content/uploads/2020/03/logo-ICF-romania-white.png
ICF România se poziționează în fruntea progresului local al profesiei de coach.
office@coachfederation.ro
Ne găsiți si peSocial media

2020 © ICF ROMANIA. Crafted by Frame Design.

2020 © ICF ROMANIA. Crafted by Frame Design.